Te vei gândi la mine când vei fi la pământ

1

Totul a început pe o stradă. Pe un bulevard, mai bine zis. Mi-a adus niște casete.

Murise Iulian. M-a consolat rece. Nu-i păsa. Se vedea limpede că nu-i pasă. Interesul. Sfântul interes. Reciproc.

Mi-a înmânat, deci, casetele, consolându-mă.

Bulevardul era cel pe care era amplasat liceul nostru. Sau, mai bine zis, colegiul. Era în apropierea casei mele. A apartamentului cu două camere în care locuiam. Nu mai țin minte dacă am mers acasă la mine sau ne-am despărțit.

Iulian îmi spusese că se va pune fundația. Am plâns mult după Iulian. Mai bine zis, mi-a spus că va pune fundația Constantina.

Casetele erau în mare parte cu muzică rock. Nu eram fan rock. Tata m-a întrebat după un timp de unde le am. Nu ca pe un reproș.

Înainte de momentul ăsta făcusem eu, sau, cel puțin, încercasem să fac, un gest frumos. O văzusem dezamăgită sau supărată, să spunem tristă, și o invitasem la plimbare după cursuri. Jur că în acest moment nu aveam nici un interes.

Cred că se certase cu tatăl ei.

Ne-am plimbat, tot în zona liceului, după care ne-am întors, fiecare, acasă. Eu în apartamentul de două camere din Dimitrov, ea pe Calea Floreasca.

Am făcut o greşeală. Totul a început înainte de aceste două momente, când ea a remarcat tricoul meu de rocker. Îl procurasem de la Gara Basarab, împreună cu un tricou cu un tigru, cu un an sau cu doi înainte. Îmi plăcuseră. Nu ascultam rock, decât dacă ceea ce a cântat Hendrix se poate numi rock. Tricoul nu era cu Hendrix, era cu o trupă de care nu auzisem.

Cum spuneam, ea a remarcat tricoul. A zis că îi place. Eram într-o pauză la colegiu. Nu știu dacă a vrut să mă flateze sau chiar i-a plăcut.

Așa a început totul. Așa a început ceea ce ne va influența amândurora viețile.

2

Profesorul de fizică a avut dreptate. Ne-a dat o lucrare de control neanunțată și câte o notă de doi la peste jumătate din clasă. Şi ea cred că a luat tot doi. Cred că cea mai mare notă a fost șase. Probabil că jumătate eram în stare de corigență la fizică. La fizică și la matematică.

Am pus mult accentul pe note de-a lungul timpului.

Nu știu dacă profesorul de fizică era supărat pe noi sau pe Matei. Înainte de lucrarea la care jumătate am luat doi, ne dăduse o lucrare anunţată. Când ne-a chemat să ducem foile, Matei a continuat să scrie.

Ne-am maturizat. Eu nu îndeajuns de mult.

Toată viața am umblat cu ochii după fete. N-am găsit nimic.

La fizică și la matematică cinciul era sfant. Mă ducea tata în weekend la pescuit ca să uit de orele de fizică și de matematică.

La informatică iar eram slab.

Așteptările erau mari în liceu.

La trei ani după lucrarea de la fizică la care am luat jumătate din clasă doi am devenit ma-na-ger. Nu mai ajungea nimeni la nasul meu.

De la profesorul de fizică am învățat că în viață nu îi păcălești pe alții, te păcălești singur. Nu am ținut minte lecția.

Ea învăța mult. Cam doar asta făcea. Ulterior am făcut meditații la matematică cu mama ei, Constantina, despre care îmi spusese Iulian, și am fost la ea acasă.

Avea o căsuță foarte frumoasă, cu multe cărți. Era o oază de liniște. M-a ajutat mult, într-o perioadă grea.

3

Nu m-a luat niciodată în serios. Nici eu pe ea. Dar din motive diferite. Probabil, ne-am subestimat reciproc.

Eu i-am spus tot ce aveam de spus. Sunt liniștit scriind aceste rânduri.

Mi-a dedicat timp. Nu cred că a fost dragoste. Este posibil să mă înșel amarnic. Din partea mea sigur nu a fost dragoste.

M-am îndrăgostit de câteva ori. Dar nu de ea.

Îndrăgostit e mult spus. Adevărul este că nu știu ce este dragostea.

Probabil gândesc dezordonat și mă contrazic.

Revin. Nu cred că m-a iubit.

”Te vei gândi la mine când vei fi la pământ”. Sunt la pământ și mă gândesc la ea.

Să fiu exact: ”Te vei gândi la mine când vei sta pe un morman de bani”.

Mi-am dorit un morman de bani. Și am obținut unul. Vorba proverbului, ai grijă ce îți dorești.

Nu cunosc multe despre bani. Dar, într-adevăr, am avut mult mai mulți decât aveam nevoie.

Banii nu se termină. Iar dacă cauți ieftinul, sărăcești.

Mi s-a spus că m-a iubit. Mult. Eu m-am simțit precum un câine de companie.

E posibil să mă fi iubit.

Constantina, mama ei, a învățat-o să se descurce singură. Să fie independentă. A învăţat-o bine.

Cum spuneam, m-am simțit precum un câine de companie. Cu drepturi. Nu cred că știe. Nici eu nu știu multe.

4

Niciun om nu este o insulă. Foarte adevărat.

E aproape imposibil să îți imaginezi viața altfel decât într-un cuplu. Aproape imposibil sau chiar imposibil.

Pentru mine, îmi place să cred, aproape imposibil.

Îmi place să fiu ascultat. Iar asta nu e o calitate. Devin guraliv când lucrurile stau bine și dau vina pe alții în caz contrar.

În mintea mea, eu nu sunt niciodată de vină.

Cineva spunea că femeile caută un cal bun. Nu toate. Unele caută independență. Din ce în ce mai multe, în ziua de azi.

Femeile sunt foarte serioase în muncă. Am avut femei angajate, m-am bazat pe ele și așteptările nu mi-au fost înșelate.

Toate astea nu au legătură cu viața de cuplu. Nu îmi este imposibil să îmi imaginez viața în afara unui cuplu. Nu am nici cel mai mic habar ce înseamnă să formezi un cuplu și nici nu mă interesează să aflu, zic eu cu emfază.

Nu am avut nicio relație serioasă. Probabil, nici nu sunt în stare să am una (din nou, emfatic). Tragic și trist.

Am furat iubire și am fost prins. Dar ăsta e un alt subiect.

5

”Te vei gândi la mine când vei sta pe un morman de bani”.

Nu m-am gândit la ea când am stat pe un morman de bani. Deloc. Mi-am adus aminte de ea după ce am căzut de pe mormanul de bani. Dar nu imediat. Și când spun ”căzut” mă refer ”până în fundul gropii”.

Căderea nu a fost bruscă. A semănat cu căderea din treaptă în treaptă pe o scară.

Mi-a spus Marian că vrea și el să își facă firmă în domeniu. Când a plecat Marian, mi-a spus că s-a mutat la cineva care i-a lăsat și șamponul de la duș.

6

Chiar am ținut la Matei. Dar într-o manieră extrem de egoistă. El nu a realizat că țin la el. Am ținut la el, cum știu eu să țin la cineva. Aproape deloc. La lecția despre pleonasme am lipsit.

Matei a înlocuit-o pe ea. I-a luat locul. Nu pot spune ”în sufletul meu”, în sufletul meu sunt eu.

Mi-a spus Marian că vrea și el să-și facă firmă în domeniu. Am zis că merge și așa. Și a mers. Vreo 6-7 luni. Am privit afacerea ca pe o vacă de muls. M-am comportat ca atare.

Marian m-a speriat. Nu știu de ce. Am simțit frică. Asta era prin 2009.

Nu știu azi, după treisprezece ani, cum să interpretez această frică. Am simțit că ceva nu e în regulă.

Anul 2009 a fost zenitul. Zenitul unui neica-nimeni.

Iulian a pierdut o firmă, iar eu am câștigat una.

Iulian a murit în 2002. M-a avertizat despre multe. M-a avertizat că voi da faliment.

Iulian a încercat să-l angajeze pe tata la firma lui. Tata nu a fost de acord (bărbaţii sunt extrem de orgolioşi, asta o spune un băiat).

Am început firma în 2003. Chiar după olimpiada la economie. În februarie. La economie am fost ultimul pe listă.

Am început firma cu Matei. Întotdeauna l-am considerat pe Matei un angajat.

Atunci a început să aibă importanță ea. În acea perioadă am început să fac meditații la matematică cu mama ei. Doar din acest motiv a început să aibă importanță ea. Cum am zis, interesul. Nu știu dacă reciproc. Așa cred în acest moment, că a fost reciproc, fiind conștient că e posibil să mă înșel amarnic, iar ea să nu fi avut niciun interes.

7

Ea a fost umbra mea. A concurat, într-un fel, cu Matei. Am căutat mult. Încă mai caut. A fost ceva platonic între noi. Nu am găsit nimic. ”Nu vreți să vorbiți cu noi, domnule Stoica?”, m-a întrebat un polițist în Dimitrov. S-a dus intrarea în Schengen. Mai așteptăm o tură. A treia. Să nu apară alte dandanale între timp. Dacă nu apar, ne mai umplem buzunarele, mai ciupim și noi câte ceva, sau chiar înfulecăm.

Nu sunt un patriot. Nu îmi iubesc țara. Cred în globalizare.

Trăiesc cu impresia că Poliția Română amestecă atribute ale puterii judecătorești cu atribute ale puterii executive. E posibil să mă înșel.

Am persecutat și am fost persecutat. Puțin, am fost.

Nu știu dacă Socrate a spus-o primul (dar a spus-o sau, cel puţin, se crede), ”Cel mai important lucru în viață e să nu neîndreptățești pe nimeni”. Să nu uităm Biblia. Sfânta Biblie. Cea modificată de nuspunemcine. Știai că Biblia e modificată? Nu? Tocmai ai aflat. E modifcată.

Deși modificată, rămâne prima carte de citit.

Să citești și să recitești Biblia de-a lungul anilor e foarte important. Există, acum, și în format audio.

Biblia e cea mai bună carte de metafizică, D A C Ă reușești să o deslușești.

Polițiștii nu prea citesc Biblia. Unii merg duminica la biserică și la câte un fotbal. Cele mai apreciate sunt echipamentele de la furnizorul Fila.

Dacă un polițist se poartă amabil cu tine, iar tu ești un simplu cetățean, să știi că are probleme. Dacă nu ești un simplu cetățean (ești membru de partid, să spunem, nu neapărat comunist, socialist, liberal), automat se poartă amabil cu tine.

Tot din sfaturile unui neica-nimeni: Dacă vrei să înveți lucruri noi, caută pe internet cursul lui Arthur Holmes, ”A History of Philosophy”.

8

Nu cunosc femeile. În general. Le cunosc doar fizic. Am cunoscut multe femei. Doar fizic. Toate sunt la fel. În sensul bun.

Ea a avut dreptate. Nu-i nimic de aflat. N-am crezut-o. Tot ce aducea atingere vieţii mele de explorator, respingeam. Aşa am respins-o pe ea. Ca să explorez. Ea nu era de explorat. Era grasă. Aveam, posibil mai am, o problemă cu oamenii graşi. Lipsindu-mi însă coloana vertebrala şi frecându-mă precum pisica de picior când îi dai să mănânce, am încercat şi cu ea. N-am reuşit. Pe vremea aia nu reuşeam cu nimeni.

9

Am dezvoltat o obsesie pentru poliţişti.

O fi oare posibil să desfășori muncă de polițist fără să încalci drepturile cuiva? Probabil că nu. A desfășura muncă de polițist presupune, prin definiție, încălcarea drepturilor cuiva.

”Domnule, adevărul e la mijloc!” Hai, să mori tu. Vin la secția de poliție cu ramele de la ochelari rupte și inspectorul mă tot întreabă disperat: ”Ai bătut-o?”, ”Ai bătut-o?”, ”Ai bătut-o?” (nu pe ea). Așa stabilește dumnealui ce s-a întâmplat, de fapt. După ce se plictisește și domnia sa punând de treizeci de ori întrebarea ”Ai bătut-o?”, îmi dă drumul. Așa a stabilit domnia sa că NU am bătut-o (da, am luat bătaie de la o femeie,dar nu de la ea, nu că asta ar fi o problemă).

Sunt bani mulți la Transporturi. La Ministerul Transporturilor, adică. Se construiesc autostrăzi, șosele de centură. Ciucă anunță că va prelua Ministerul Transporturilor după rotativă. Toată lumea e mulțumită. Dacă faci gură, mai primești niște bani, bunuri, beneficii, privilegii. Dacă faci gură din nou, primești din nou bani, bunuri, beneficii, privilegii. Să tot faci gură.

Toată lumea e sedată. Inclusiv eu. Ne-a dat Dumnezeu binele.

Hristos nu a fost răstignit pe cruce, așa cum afirmă unii (mulți).

Diavolul face tot ce poate ca să îți arate ție, nesemnificativul, că pe el nu îl doare. Că el nu suferă. Că el nu are nici cea mai mică vânătaie.

Diavolul e verde. Sau roșu. Sigur are o culoare. Verde, sau roșu.

10

Am sunat prin 2019 la Secția 24 de Poliție București ca să întreb dacă au investigat de ce blocul în care locuiesc nu este prevăzut cu ghenă. M-a întrebat ofițerul de serviciu dacă vreau să vină poliția să strângă mucurile de țigară. Primești informații doar dacă vor. Astea sunt faptele. Amestecă atribute ale puterii judecătorești cu atribute ale puterii executive. Inspectează toți, nu doar cei cu funcția de inspector sau sub-inspector. Nu sunt aproape deloc în slujba cetățeanului. Și lista poate continua. Denunțurile (sesizări în care nu ești parte vătămată) nu sunt pe placul Poliției Române. Aceasta a investigat zeci de denunțuri depuse de subsemnatul și nu a găsit absolut nicio încălcare a legii. Acestea sunt faptele care mi-au fost aduse la cunoștință de către comisarul P. din cadrul Secției 24 de Poliție București, care mă roagă omenește să nu mai trimit prin e-mail denunțuri, întrucât dumnealui le-a investigat și nu a găsit absolut nicio încălcare a legii. Nu este nimic în neregulă ca un cetățean să strige ”Vă tai cu toporul!”, ținând ditamai toporul în mână pe stradă ș.a. Domnul comisar P. a investigat zece, chiar zece, posibili martori, și niciunul nu a confirmat denunțul meu. Nici fotografia cu persoana denunțată sprijinindu-se în coada toporului fără a se apleca prea tare, pe stradă, nu arată ceva în neregulă. Încă o dată, dl. comisar P. din cadrul Secției 24 de Poliție București a analizat masa denunțurilor depuse de mine și nu a găsit nici cea mai mică încălcare a legii. Asta după ce dl. comisar P. recunoaște că în România mafia e la ea acasă. Pare o contradicție. Nu e. Domnul comisar P. recunoaște că mafia e la ea acasă în România (în fotbal, în industria lemnului etc.), dar, în același timp, în denunțurile depuse de mine, zeci la număr, nu a găsit nicio încălcare a legii.

11

Și uite așa a venit Poliția și am început să fac muncă de polițist. Azi, 03.03.2023, n-am făcut îndeajuns de multă mișcare. Mi-a spus doctorul să nu mai mănânc de la patiserie. La cele o sută cinci kilograme ale mele, la 1,62 m înălțime, probabil știe ce spune.

Trebuie să slăbesc. Am acuzat-o pe ea că e grasă. Știu, sunt prost și nesimțit. La vremea respectivă, sexul era tot ce conta. Iar sexul masculin e atras de forme. Eu, eram atras de forme. Grasă sau slabă (preferabil slabă), să aibă forme.

Acum, formele nu mai contează. Teoria formelor fără fond. Nici ea nu mai contează. Niciuna nu mai contează. Am rămas cu mama. La 37 de ani o sun pe mama. Toată ziua o sun pe mama. Până și mama s-a plictisit de mine.

Azi am avut o zi ciudată. N-am putut să dorm. Am stat patru ore în pat. Simt o foarte mare frustrare. ”E” de la faptul că îmi propusesem dimineață câteva lucruri. Pe care nu le-am îndeplinit.

12

Am respins-o pentru că era grasă. Ăsta a fost singurul motiv. Nu ştiu cum ar fi decurs lucrurile în caz contrar.

Ştiu, sunt ciudat. Foarte ciudat. Dacă nu ar fi fost grasă, aş fi trecut peste faptul că se uita de sus la mine.

Sunt un oportunist. Dar să nu divagăm. Şi eu m-am uitat de sus la mulţi.

Nu cred că acum aş proceda la fel.

Nu am luat în considerare normalul.

Ajungând, la rândul meu, obez, am înţeles situaţia. Parţial.

Am trecut zilele astea pe lângă trei-patru persoane obeze şi nu mi s-au mai părut nişte ciudaţi. Cum, probabil, e normal.

Cuvântul ”probabil” arată că nu am învăţat, pe deplin, lecţia. Iar când nu înveţi ceva pe deplin, e ca şi cum nu ai fi învăţat deloc.

13

S-o numim Mona Lisa.