Categorie: Vlad Stoica, Povești pentru copii de 3-5 ani

Pescarul Vladi cumpără de la magazinul preferat de unelte și accesorii de pescuit un sonar pentru începători. Sonarul arăta ca o minge de tenis, cu jumătatea de sus portocalie și jumătatea de jos neagră. Această minge de tenis avea în interior o baterie rezistentă la apă și un dispozitiv care emitea unde. Undele sunt ca niște valuri invizibile. Sonarul avea un dispozitiv care emitea unde.
Pescarul Vladi, care nu prea prindea pește de obicei, merse cu sonarul pe lacul Colentina pentru a vedea dacă sunt pești în lac.
Pe acest lac, pescuitul era permis gratuit, în vremea lui.
Pentru că nu avea mulți bani, pescarul Vladi pregăti din timp o lansetă special pentru aruncarea și recuperarea sonarului în apă. Cumpără o lansetă de crap de 2,7 metri lungime cu vârf rigid și o mulinetă care să echilibreze această lansetă, nu foarte performantă, întrucât el crezu, posibil greșit, că nu e nevoie de o mulinetă performantă, având în vedere că aceasta nu va fi folosită pentru a aduce la mal pești, în special pești mari.
Pe mulinetă, pescarul Vladi puse fir textil de 0,30 mm.
Pescarul Vladi aruncă sonarul în apă de cinci ori, în cinci locuri diferite și, în aplicația instalată pe telefonul smartphone către care sonarul trimitea informații (adâncimea apei, tipul fundului apei, praguri și evident, peștii), cu ajutorul undelor trimise în jos de mingea de tenis, pescarul Vladi reuși să detecteze doi pești, pe care îi și pescui.

Pescarul Vladi nu era cine știe ce pescar. Nu era nici foarte inteligent. Dar avea o calitate. Se străduia din greu.
Pescarul Vladi folosea metoda de pescuit numită ”spinning”. Adică folosea peștișori artificiali din cauciuc și arunca cu lanseta acești peștișori în apă, după care îi mulina spre mal. Înainte să arunce peștișorii din cauciuc în apă, pescarul Vladi îi îmbiba într-un atractant lichid care era conceput pentru a crește dorințele peștilor răpitori vii să înghidă peștișorul artificial pe care pescarul Vladi îl mulina spre mal după ce tot el îl arunca în apă.
Acești peștișori din cauciuc erau puși pe o sârmă rezistentă cu ac, numită „jig”, iar acul avea rolul de a agăți răpitorii vii care înghițeau peștișorii artificiali din cauciuc.
Cu multă perseverență, pescarul Vladi a prins doi bibani. Asta după foarte multe partide de pescuit, greșeli ș.a.

Luptătorul Hanibal a adus elefanți în armata sa. Elefanții se înțeleg foarte bine cu oamenii, pot fi dresați, sunt credincioși, adică loiali, nu sunt mofturoși la masă
și sunt greu de combătut în luptă de către soldații adverși. Elefanții sunt înspăimântători pentru soldații armatei adverse. Armata adversă, adică a cetății Romei, nu
avea elefanți în acele vremuri. Pentru a crea efectul-surpriză, extrem de important în război, Hanibal a ales să atace Roma de la nord. Acesta era cel mai greu mod de
a ataca Roma. Dar calea grea e în majoritatea cazurilor cea mai bună. Ca să atace Roma prin nord, Hanibal trebuia să treacă munții. El s-a încumetat la această
sarcină grea și cu ajutorul călăuzelor a reușit să treacă munții și să ajungă în nordul Italiei. Apoi a învins Armata Romană și a ajuns la porțile Romei, pe care nu
a cucerit-o, deși putea, neștiindu-se nici până astăzi de ce.

Într-o seară, tatăl Dirlinei îi povesti acesteia despre un luptător glorios din antichitate, pe nume Hanibal.
În antichitate erau două cetăți mari: una se numea Roma, iar a doua se numea Cartagina.
Roma era situată în Italia, iar Cartagina în Africa.
Cele două cetăți se confruntau pentru supremația lumii și se aflau în război.
Hanibal fu numit de consiliul bătrânilor Cartaginei să conducă armata Cartaginei în războiul cu Roma.
Hanibal era un conducător neînfricat, inteligent și viclean.
Hanibal aduse în armata lui elefanți cu care să lupte împotriva soldaților Romei.
Hanibal era o fire studioasă, studiase luptele lui Alexandru cel Mare, un alt luptător temerar.
Hanibal înfrânse armata romană și își conduse soldații până la porțile Romei, băgând spaima în cetățenii Romei.
Deși ar fi putut să cucerească cetatea, Hanibal nu o cuceri, nu se știe nici până azi din ce motiv.
Aceasta fu o greșeală fatală pentru Hanibal. El fu urmărit ani la rândul de armata romană refăcută și în cele din urmă înfrânt.
De aceea, e bine să nu eziți niciodată.

Ciortanul Scipo era un crap de un kilogram, foarte cuminte, căruia îi plăcea cartea și care făcea zilnic sport. Ciortanului Scipo îi plăcea mut baschetul și, în
orele de sport de la școală, juca baschet cu ceilalți ciortani din clasă. Într-o zi, în timp ce ciortanul Scipo juca baschet, un ciortan din echipa adversă, Cau,
îl lovi intenționat peste față. Ciortanul Scipo, deși calm deobicei și cu spirit sportiv, nu suportă lovitura și îl lovi și el pe ciortanul Cau. Cei doi ciortani,
Scipo și Cau, se luară la bătaie, dar Scipo, știind că are dreptate, îl lovi cu putere pe ciortanul Cau pănâ ce acesta o luă la fugă. De atunci, ciortanul Cau nu se
mai apropie de ciortanul Scipo, deși Scipo era mai mic de statură decât Cau, care avea un kilogram și jumătate, cu jumătate de kilogram în plus față de ciortanul
Scipo.