Dintre plătica Pali, crapul Ceau și carasul Casu, crapul Ceau era singurul care avea mustăți. Mai avea mustăți și somnul Soso, dar somnul Soso și crapul Ceau se
întâlneau rar, întrucât somnul Soso locuia în niște gropi apărute pe fundul apei.
Pescarul Bodu îl urmărea pe crapul Ceau și într-o zi făcu pat de nadă pe fundul lacului, ca să îl prindă pe crapul Ceau.
Patul de nadă era format din niște bile numite boilisuri pe care pescarul Bodu le aruncă pe fundul apei cu racheta de nădit.
Racheta de nădit semăna cu o rachetă adevărată, dar avea doar 25 de cm, era din plastic și era lată.
Pescarul Bodu umplea racheta de nădit cu bile, prindea racheta la capătul gutei și o arunca, cu bile cu tot, folosind lanseta, pe luciul apei. Când ajungea pe luciul
apei, bilele cădeau din rachetă și se așezau pe fundul apei.
Pescarul Bodu avea un aparat radio portabil, care funcționa pe baterii, la care asculta muzică pe malul apei, încet, nu tare, în așteptarea crapului Ceau.
Una dintre bilele din patul de nadă era prinsă de un cârlig de pescuit, cu care pescarul Bodu încerca să îl înțepe pe crapul Ceau, dacă acesta ar fi înghițit bila.
Întrucât pescarul Bodu făcuse patul de nadă prea mare, crapul Ceau mâncă, nu ajunse la bila cu cârlig și plecă.
Din nou, pescarul Bodu nu reuși să îl prindă pe crapul Ceau.
Vlad Stoica, 30.11.2022